Pe 17 iunie este ziua lui Radu. Aflu din social media. Ii scriu email si lui, dupa ce am incercat direct la CEO. Este cam tarziu, ora 8 seara.
De obicei pun email-urile in draft cand sunt creativ la ore prea tarzii pentru a fi citite. Prefer sa le trimit dimineata si sa le aiba printre primele de verificat.
Fac o exceptie. La 20:08 dau send. Primesc notificare automata ca este in concediu.
Nu am mari sperante.
Am aflat de ei intamplator. Cautam o informatie cu care as fi putut sa ajut pe cineva. Am intrat pe site si am dat click pe un buton mic, undeva jos, in dreapta paginii. Nu gasesc ce caut. Dar vad ca au o nevoie ce coincide cu serviciile oferite de mine. Asta da surpriza!
Daca tot mananc rahat, zic sa nu il mananc cu lingurita. Ii scriu direct CEO-ului. Nu raspunde. La o saptamana dupa, ii dau un kind reminder. Nu raspunde. Ma cam asteptam, de la o companie cu mii de angajati, cifra imensa de afaceri si cu un director despre care vuieste in continuu toate presa de business.
Il gasesc pe Radu, cu o functie direct sub, fix in nisa mea. Incep sa il vanez.
Supriza! La 21:08 imi raspunde. Este in vacanta, dar vrea sa ne vedem cand revine.
Un om care citeste emailuri atunci cand este in concediu.. Cred ca ne vom intelege.
Pe 30 iunie, dupa pranz, am intalnire cu Radu.
Cladire mare de birouri din zona de Nord. O fantana arteziana in fata, magazine cochete in jur, un restaurant-cantina, vis-a-vis. Ajung mai devreme cu 15 minute. Oameni cu badge-uri, bine dispusi, venind de la masa, asteptau si ei la lift. Apas etajul 10. Cineva imi zambeste. Zambesc inapoi.
”- La noi?” (ma intreaba el)
”-Da, la voi cred. Ma vad cu Radu.” (zic eu)
”-Eu sunt Radu”
- imi raspunde un pustan slab, energic, cu niste ochi mari si curiosi.
Deci si el m-a cautat inainte in online.
Am un feeling bun.
Ma conduce intr-o sala de sedinte. Se vede tot Bucurestiul de sus. Imi amintesc ca pana nu demult si eu aveam o priveliste asemanatoare. Mi se pare o vesnicie de atunci.
Dupa 5 minute, vine si el. A fost chimie instant.
Imediat dupa, habar n-aveam ce m-a intrebat mai exact sau ce am raspuns. Efectiv nu mai tineam minte cum am formulat, daca am folosit sau nu limbaj tehnic sau cum am vorbit. Stiu doar care au fost raspunsurile lui la intrebarile mele. Am umplut vreo 3 pagini de agenda in timp ce vorbea. El se juca pe scaun, imi facea schite pe o foaie gasita intamplator pe birou, mi-a cerut un pix si parea cam dezorganizat. In schimb, foarte coerent si calm in vorbire. Si strict la subiect.
Am aflat ca are aproape 40 de ani, desi arata ca un adolescent.
Imi amintesc ca uneori glumea si ma facea sa ma relaxez si mai mult, pentru a ma testa. Este o ”tehnica” pe care o foloseam si eu natural in interviuri, atunci cand angajam pentru echipa.
Cat de repede iti poti pierde masca pe care toti ne-o punem cand iesim din casa? Dincolo de ea sunt noi, cei naturali.
Doar ca eu nu aveam nicio masca in acea zi. Imi placea conversatia cu el si la fel de constiincios as fi si daca ar trebui sa indeplinesc o sarcina pentru un prieten.
Dupa ce mi-a spus ce problema urgenta au chiar in acest moment, se uita in gol, pe langa mine, ca si cum ar cauta inca solutia.
Ii dau cateva idei. Revine cu privirea, pare captat. Ii promit ca ma voi gandi si revin astazi-maine cu ceva concret. Pare surprins. Dar schimba subiectul. Imi spune ca a mai discutat recent cu oameni de vanzari pe acelasi topic si ca ceva il surprinde in mod placut acum. Imi da cateva nume de companii pe care le cunosc, stiu ce echipe au si ii raspund ca si ei sunt buni, dar sper sa lucreze totusi cu noi.
Nu stiu de unde am avut stapanirea asta de sine. Mi-e clar ca nu ma pot compara cu echipele lor, cu strategiile venite de la management pentru atragerea clientilor si zecilor de traininguri de vanzari, sedinte peste sedinte si KPI pe care ii stabilesc.
Continuam. Dupa mai bine de o ora de discutii, cineva ne face semn ca urmeaza o sedinta in acea sala. Imi spune rapid ca va discuta mai departe, urmand sa revina cu un raspuns cat de curand. Dar ca, mai mult ca sigur, vor lucra doar cu noi.
”Noi” pentru ca am repetat atat de mult discursul in toate oglinzile din casa, incat mi-am dat seama apoi ca i-am livrat si lui Radu aceeasi placa: Suntem o echipa de 4 persoane, cu experienta, iesite recent din contracte de munca cu companii mari si unite in a crea una noua. Asta pe scurt. Prezentarea mai are cateva cuvinte. Nu foarte multe insa, nu prea am ce sa spun.
Aplicand logica, sunt doua lucruri de facut acum:
Creez trei alte identitati, cu nume si prenume, adrese de email de companie, etc.
Ma transpun in aceste trei ”personalitati” pentru a reusi cu adevarat sa rezolv problema companiei lui Radu. Mi-au spus clar: il intereseaza rezultatul final, si nu cine si cat lucreaza la proiect.
*Daca as face un poll cu Este corect ceea ce am facut / Nu este corect ceea ce am facut, probabil ca as avea multe voturi din a doua varianta.
Dar.
Daca echipa arata asa:
Sorin (personalitatea 1): lucreaza 8 ore, dintre care este productiv doar 6 (studiile arata asta)
Vlad (personalitatea 2): lucreaza productiv doar 4 ore, pentru ca are o perioada mai complicata in plan personal (am mai intalnit si in ograde mai mari)
Ionut (personalitatea 3): lucreaza la alte proiecte, suntem o companie ocupata
Eu: lucrez 4 ore la acest proiect, pentru ca ma ocup si de partea de vanzari
Tragand linie, Sorin+Vlad+Ionut+A = 14 ore pe zi de alocat pentru acest proiect. Dar cum eu lucrez si in week-end-uri, iar ziua mea se termina de fapt noaptea, ajung la concluzia ca pot face fata provocarii. Am mai uitat eu sa mananc si cu alte ocazii.
*
Scriu aici la 5 ani dupa acea zi. Intre timp, in fiecare an, pe data de 17 iunie, ies cu Radu la bere. Ne-am imprietenit si stie ca ”noi” eram doar ”eu”. Face inca glume despre ”multiplele mele personalitati”, imi vorbeste uneori la plural si ne amintim cu drag de acea perioada in care am colaborat. Si acum sunt surprins de cata incredere mi-a oferit si riscul pe care si l-a asumat lasand practic un necunoscut sa se ocupe de problema lor urgenta.
*
Memoria functioneaza in feluri total necunoscute noua.
Astazi, in medie, o persoana va rosti 2250 de cuvinte catre 7,5 indivizi. Vom trimite peste 400 de miliarde de emailuri, 17 miliarde de sms-uri, toate integrandu-se in imensul puzzle de tipare si operatii complicate din creierul noastre.
Adunam, scadem, impartim, inmultim.
Cum se face ca sunt zile intregi pe care nu ni le amintim, dar sunt altele din care stim si detaliile cele mai marunte?
Cum este pentru mine acea zi de 30 iunie. O zi plina de emotii de toate felurile.
Imediat dupa, pentru ca erau aproape, am vrut sa imi vizitez fostii colegi. I-am prins intr-o pauza de tigara si am ramas cu ei afara. Nimic nu se schimbase. Am fost pus rapid la curent cu ultimele barfe din companie. Inclusiv despre contractele castigate sau pierdute, despre cine a mai plecat sau a mai venit, ce planuri au pentru team building sau cine cu cine se mai simpatizeaza. Eram inca de-al lor, desi trecusera cateva saptamani bune. M-au invitat la petrecerea de companie. Eram si confuz in acelasi timp. Ma aflam cu un picior inca la ei, cu celalalt intr-o alta dimensiune. Dar cumva impacat cu noua stare.
Nu am mai urcat la birou, ca de obicei, pentru sedinta de seara. Aveam alt drum. Un drum complicat pe care eu singur mi l-am ales. Si am plecat.
Imi amintesc exact unde eram cand m-a sunat Cristina. Voia sa ma intrebe ce fac si daca am nevoie de ajutorul ei. Eram fericit.
In acea zi am facut doi pasi importanti. In primul rand, trecusem de prima lectie de chimie cu un client.
A doua reusita a fost sa ma sustrag din trecut, o operatie cu minus de data asta. Acum puteam sa spun ca plecasem cu adevarat de acolo. Aveam nevoie de aceasta inchidere mai neoficiala decat fusese ultima zi in companie. Nu cred ca mi-as fi putut alege o zi mai potrivita. Trebuia sa fie un pas de facut intr-o zi victorioasa din noua mea viata, doar asa imi puteam intinde bine aripile.
Am revenit a doua zi la Radu cu o solutie, iar in urmatoarea saptamana le rezolvasem deja problema expusa la intalnire. Am muncit mult in acele zile si am continuat in acelasi ritm si in urmatoarele saptamani. Nimic nu parea dificil sau de nerealizat, pentru ca aveam deja avantajul experientei anterioare cu domeniul. Am stiut de la inceput ca pot acoperi partea core a activitatii. Pana la urma, facusem exact acelasi lucru in mai multe companii. Si cu succes. Acum imi intram din nou in mana, dar la foc automat.
Nu m-am oprit nici o secunda pentru a sarbatori, eram prea ocupat.
Imi parea ca am reusit doar o legatura intre doi atomi. Pentru a considera ca am ajuns la succes, doream sa obtin formule chimice complexe.