Am ”prins” criza din 2009.
La finalul lui 2008 m-am gandit eu ca trebuie sa fac o schimbare. Schimbarea este singura constanta din toata viata mea.
Cautam ceva mai creativ sau mai bine platit, nu mai stiu exact care dintre cele doua motive a primat. Dar acestea erau nevoile mele in acea perioada.
Mi-am depus demisia aproape in suspine. Ma atasasem de colegi, de biroul de la Universitate, chiar si de seful meu artagos, Tudor. Cand am intrat in biroul lui mi-a spus ca sunt prost daca nu plec undeva ”mult mai bine”. El are incredere in mine si trebuie sa ii promit ca voi ajunge ”mare”.
Eu chiar credeam ca ma duc undeva mult mai bine. Ca pot evolua, pot fi creativ si liber. Eram entuziasmat de noul inceput. Toate semnele imi aratau ca schimbarea aceasta este buna.
Doar ca lucrurile nu au fost prea roz.
Postul meu s-a desfiintat la nici o luna dupa ce semnasem contractul. Incepuse criza. Ea se resimtise puternic in State, acolo se prabusisera banci, dar eu eram prea copil sa realizez ce se intampla.
Atunci i-am purtat pica celui care m-a concediat. Nu intelegeam de ce nu m-a putut pastra. Nu stiam nimic despre economie in general si cu atat mai putin despre cum functioneaza un business. Au fost luni intregi de durere. Fizica si psihica. Dormeam mult, mancam mult si aplicam peste tot. Eram dispus sa fac orice, doar sa am o activitate care sa ma intretina. Facturile se strangeau, era iarna si niciun semn de noi inceputuri. Toate lumea statea la caldura, fiecare pe unde il prinsese hazardul.
Apoi l-am iertat.
La cateva luni bune, am gasit o echipa ce avea sa ma primeasca cu bratele deschise. Am fost mereu muncitor, dar atunci cred ca am exagerat. Devenisem angajatul lunii, apoi angajatul anului. Dupa cateva promovari, ajunsesem pana la cer. Oricum, consideram ca avusesem parte de salvarea Divina. Au fost cativa ani cu multe reusite, nici nu puteam visa o astfel de cale inainte. Tot raul spre bine, zic eu acum.
Dar am invatat enorm din faptul ca am fost expus direct acestei situatii. Sa nu mai ai niciun venit atunci cand te bazezi pe salariul de la o luna la alta este cea mai dura lectie pe care economia mi-a putut-o da.
Si tot ceea ce fac in prezent, felul in care cheltui banii si cum iau deciziile se leaga mult de ceea ce am invatat in acea perioada. Acel an sta la baza constructiei mele ca om.
Nu stiu daca este de bine sau de rau ceea ce s-a intamplat. Dar este realitatea.
Nici nu pot sa imi imaginez exact cum ar fi fost daca eram la adapost. Probabil fericit atunci, dar cu siguranta nu as fi invatat mare lucru. Cele mai bune lectii sunt cele pe care le-am insusit atunci cand pielea mea a fost direct in joc. Si cand jocul m-a ars putin. Rana este dureroasa si ramai cu cicatrici. Dar nu ai fi invatat acelasi lucru daca nu le aveai. Cum ar fi prezentul daca istoria ar alege alte cai? Cate posibilitati sunt?
Mult mai tarziu am inteles ca o companie exista pentru a face profit. Nimeni nu te angajeaza de dragul de a te avea. Tu trebuie sa ii aduci un beneficiu. Sa ii produci, sa aiba nevoie de ceea ce poti tu oferi.
Am invatat ca norocul este un factor important, dar ca tot eu trebuie sa fiu cel care il cauta.
Norocul poate fi o economie buna. Norocul este si o industrie neatinsa de criza.
Tot despre noroc este si atunci cand abilitatile tale sunt folositoare exact persoanei/companiei care le si cauta. Dar voi trebuie sa va gasiti reciproc. Lumea este prea mare, cu totii trebuie sa depunem eforturi pentru a ne gasi. Iar efortul inseamna munca.
Serviciile pe care le ofer eu acum sunt nevoi pe care companiile le au in aceasta perioada. Nu stiu ce va fi si stau in permanenta cu aceasta frica. Mi s-a instaurat in oase demult si am invatat sa traiesc cu ea. Din nou, nu stiu daca este de bine sau de rau.
Stiu doar ca in fata unui obstacol, eu depun nu doar energia necesara, ci am si un exces destul de mare. Din cauza lui, nu ma pot bucura. A ma bucura inseamna sa ma relaxez prea mult si nu mai am motivatie. Asa ca prefer sa fiu mereu in tensiune. Asta sunt eu si lucrez cu mine la a mai lasa din itele cu care ma leg singur.
Dar este o cale lunga. Mai ales acum, cand sunt in fata unui nou inceput.
Si imi pun intrebari.
Daca Radu isi va incheia subit colaborarea cu aceasta companie? Va avea maine o discutie in contradictoriu cu managerul si isi vor spune la revedere. Dincolo de existenta unui contract, care poate fi reziliat oricand, nu am nicio alta legatura cu ei.
Daca Radu va decide sa accepte o alta oferta? Pana la urma, el este un angajat al acestei companii, iar in economia actuala, oamenii isi schimba joburile foarte des. Si sunt liberi. Intr-o zi chiar l-am intrebat cum i se pare aceasta ipoteza. Mi-a raspuns ca nu este cazul deocamdata.
Acest deocamdata mi-a amintit de povestile antreprenorilor de succes din toate cartile pe care le-am citit. Sunt multi cei care au pierdut singurul client pe care il aveau si au ramas practic fara business.
Ce fac in acest caz? Astept sa ma ard ca sa invat bine lectia sau prefer sa invat si din lectiile altora? Cred ca aici raspunsul este evident.
Acest ”deocamdata” mi-a mintit de Pareto si descoperirea lui de acum mai bine de un secol. El a vazut ca 20% din populatia Italiei detinea 80% din pamant si invers.
Aceasta regula se aplica in foarte multe domenii.
80% din vanzarile de carte provin din volumele a mai putin de 20% dintre autori.
80% din veniturile unei companii provin de la 20% dintre clienti.
Este clar ca nu pot avea multi clienti in acest moment, nu as face fata oricum. Dar mai mult decat unul ar fi totusi o varianta de incercat. Mai ales pentru a ajunge la aceste procente Pareto.
Acest deocamdata m-a convins ca nu trebuie sa imi pun toate ouale in acelasi cos.
Pe de alta parte, daca economia ar fi stat prost, lui Radu nici nu i-ar trece prin cap sa accepte alte oferte.
Dar in acelasi timp, daca economia ar sta prost, compania lui Radu nu ar avea buget sa isi externalizeze serviciile. Sau nu ar mai avea cereri si ar fi nevoita chiar sa renunte la o parte din angajatii proprii. Sau acestia ar fi si mai motivati sa munceasca extra, facand si sarcinile mele, tocmai pentru a-si securiza locul de munca.
Avand aceste date si jucandu-ne intr-o economie actuala buna, decid ca in putinul timp pe care il am sa ma duc si la alte intalniri.
Primisem un alt raspuns pozitiv si am sarit pe cai, spre alte orizonturi. Adica am luat metroul pana la Aurel Vlaicu.
Cosurile corporatiilor par potrivite pentru ouale mele.